Un nou război: Dascălii care strâng fondul clasei puşi la zid de Ada Macovei

 

Ada Macovei porneşte un nou război. De această dată sunt vizate cadrele didactice care cer bani de la părinţi pentru diverse materiale necesare procesului educaţional, pentru curăţenie, sau fondul clasei. Astfel de cazuri la Botoşani au fost înregistrate mai ales în grădiniţe şi în învăţământul primar şi au fost aduse în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean de părinţii unor copii care nu îşi permit plata acestor sume.
Dat fiind faptul că învăţământul în România este gratuit fiind finanţat de stat, cererea unor educatoare sau a unor învăţătoare a unor sume de la părinţi este considerată ilegală. Mai grav este faptul că, în unele cazuri chiar părinţii sunt cei care alimentează lăcomia dascălilor care periodic cer anumite sume de bani pentru cumpărarea a diverse lucruri în unitatea educaţională. Pentru cea mai mare parte dintre botoşănenii care au copii la şcoală sau la grădiniţă efortul financiar este aproape imposibil, mai ales pentru cei care au câte doi sau chiar trei copii care frecventează o formă de învăţământ.
Drept pentru care, conducerea IŞJ oferă deocamdată o posibilitate pentru părinţii nemulţumiţi de a reclama cadrele didactice care cer bani, prin înaintarea unor sesizări sub forma anonimatului pe adresa electronică [email protected]. „Am considerat important şi util să venim în sprijinul părinţilor, va fi creată o adresă de email unde părinţii vor putea sesiza sub anonimat precizând doar cadrul didactic care a cerut bani pentru tot felul de materiale auxiliare, materiale de curăţenie şi alte echipamente şi mijloace de comunicare care le sunt necesare predării, astfel încât părinţii sub anonimat să poată să ne anunţe cine a produs acest abuz, când şi în ce grădiniţă. Măsurile vor fi luate ulterior”, susţine Ada Macovei.
Controale cu presa în unităţile şcolare
Şefa educaţiei botoşănene a mai afirmat că vor fi luate sancţiuni drastice pentru dascălii care din diverse motive cer bani părinţilor iar la momentul efectuării controalelor la clasele unde sunt înregistrate reclamaţii, va merge însoţită de jurnaliştii locali. Ada Macovei nu a generalizat însă acest fenomen şi a subliniat că există angajaţi în sistemul de educaţie care dau un exemplu celor care încalcă regulile. „În condiţiile acestea putem spune că sunt oameni care îşi fac datoria şi cărora trebuie să le fim recunoscători dar sunt şi persoane care le ştirbesc munca şi imaginea celor din prima categorie, iar aceştia din urmă trebuie sancţionaţi. Evident aceste aspecte sunt ilegale, sunt sume mari cerute de la 50 de lei până la 500 de lei, iar în condiţiile în care trece ţara şi populaţia din Botoşani, pentru unii părinţi sumele sunt de nesuportat mai ales dacă au mai mult de un copil la şcoală”, a mai spus Ada Macovei.
Un alt aspect care a fost semnalat Inspectoratului Şcolar face referirea la impunerea unor cursuri opţionale de limbi străine sau artistice de către unele educatoare contra unor sume dare în unele cazuri depăşesc chiar salariul lunar al cadrelor didactice.„Sunt sume semnificative comparativ cu salariul pe care ar trebui să îl aibă cadrul didactic respectiv iar părinţii sunt obligaţi să îşi înscrie copiii la aceste opţionale pentru că altfel trebuie să vină să îi ia mai devreme de la grădiniţă, iar ei nu pot lucrul acesta pentru că lucrează în intervalul 08:00 – 16:00”, a încheiat Ada Macovei.
Gabriela ERDIC