Preotul Octavian Marian Poduț s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani după ce i s-a făcut rău în cursul nopții de miercuri spre joi.
Pe rețelele de socializare, oamenii transmit mesaje de condoleanțe pentru familia îndoliată.
Părintele slujea la Tocileni, acolo unde în luna iulie a anului 2024 s-a început ridicarea unei noi biserici. Comunitatea din Tocileni deplânge moartea părintelui.
„O tristețe profundă s-a așternut in inimile noastre, a tuturor credincioșilor din satul Tocileni, la primirea veștii că părintele nostru, Poduț Octavian Marian, care a slujit cu dragoste și credință la Biserica "Înălțarea Domnului" a început călătoria spre veșnicie. Veți rămâne veșnic în inimile noastre! Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în Pace alături de Cei Drepți în Împărăția Sa! Sincere condoleanțe familiei!”
„Pace și putere pentru a depăși aceste momente grele întregii familii. Va rămâne mereu în amintirea noastră așa cum era, cu suflet bun și plin de credință. Drum lin spre îngeri!”
Octavian Marian Poduț a fost numit preot paroh la Parohia Tocileni în anul 1980.
Dumnezeu să-l odihnească-n pace!
Doliu în biserică: Un preot din Botoșani a plecat la Domnul