Catedre din mediul rural refuzate de dascăli: Elevii stau fără profesori la clase

 

Deşi anul şcolar a fost deschis deja de o săptămână de zile, în judeţul Botoşani mai sunt încă catedre care nu au fost ocupate. Astfel de cazuri sunt înregistrate mai ales în comunele îndepărtate de municipiul reşedinţă de judeţ şi care sunt evitate de cadrele didactice locale, care nu doresc să facă naveta zilnic, din cauza banilor pe care sunt nevoiţi să îi scoată din buzunar şi pe care nu au siguranţa că îi vor primi înapoi.
La Botoşani ar fi vorba de 11 catedre rămase descoperite, în comune precum Hudeşti, Coţuşca, Şendriceni sau Vorniceni pe discipline precum matematică, limbi străine şi pregătire practică . „Avem un număr de 11 catedre care nu au fost ocupate până acum deşi de trei ori am trimis oameni acolo, este vorba cu precădere de comune izolate de la limitele judeţului care nu sunt cerute nici în şedinţele publice, iar acolo când oamenii ajung la disperare şi cred că pot să facă naveta şi să facă orice pentru a-şi câştiga pâinea văd că totuşi nu este aşa şi distanţa este foarte mare, greu de parcurs, iar calitatea actului educaţional cu siguranţă va fi afectată”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Şefa IŞJ susţine că nici într-un caz varianta organizării unui nou concurs cu aprobarea ministerului pentru cadrele didactice care nu au obţinut notă de trecere la cele anterioare nu este una care poate fi concretizată în realitate, iar soluţiile vor fi căutate în rândul cadrelor didactice care sunt deja în şcolile respective. „Căutăm în continuare soluţii. Nu există concurs, deocamdată nu se poate vorbi de aşa ceva, se caută soluţii pe plan local cu cei care îşi doresc în continuare să ocupe posturi în învăţământ, care au note de trecere”, a mai spus Ada Macovei. (G.E.)