Un nou COD GALBEN de vremea rea anunțat pentru județul Botoșani

O avertizare meteo de tip Cod Galben a fost emisă de meteorologi pentru județul Botoșani.

 

Ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină

 

Județul Botoșani se află sub o avertizare Cod Galben de averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice.

 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. 

 

Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50-70 km/h) și căderi de grindină.

 

Atenționarea meteorologică este valabilă în intervalul 24 iulie, ora 10:00 până joi, 25 iulie 2024, ora 10:10.

 

Recomandările pompierilor

 

Înainte și pe timpul vijeliilor, pompierii botoșăneni recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
  • nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;
  • în măsura în care este posibil, dacă vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția; închideți ușile și ferestrele; 
  • fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
  • parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.

 

Pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență - Fii Pregătit, pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.