Un investitor privat vrea să construiască în curtea spitalului un centru medical cu locuințe colective și loc de joacă la etajul 10 – GALERIE FOTO

Această investiție se află în stadiul incipient, urmând etapele birocratice în care se stabilește oportunitatea și posibilitarea concretizării.

 

O nouă investiție propusă în municipiu

 

 

Se dorește a se construi pe un teren în suprafață de peste 1.500 de metri pătrați care se află în curtea Spitalului Județean Mavromati, partea spre Bulevardul Mihai Eminescu.

 

Proiectul presupune „Construirea unui imobil cu funcțiuni mixte, servicii medicale, locuințe colective și locuri de parcare cu regim mare de înălțime” și se află la acest moment în consultare publică în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a emiterii avizului de oportunitate.

 

Terenul se află în parcul din curtea spitalului și i-ar aparține unui om de afaceri sucevean.

 

Investitorul propune o clădire cu 13 paliere, mai exact două nivele subterane, parterul, 7 etaje, plus încă trei retrase.

 

Imobilul ar avea drept destinație servicii medicale, locuințe colective, spațiu de joacă pentru copii amenajat pe terasa de la etajul 10, locuri de parcare subterane și supraterane, dar și spații verzi.

 

Locuri de parcare pentru toată lumea

 

Partea de servicii medicale ar fi la etajele 1 – 3, iar locuințele colective la nivelele 4 – 7.

 

„Amplasarea construcțiilor propuse nu va afecta în mod negativ mediul înconjurător. Cheltuielile pentru branșamente utilități, eventuale devieri de rețele și investiția propriu zisă vor fi suportate de către investitor. În parcarea subterană propusă vor fi admise autoturismele proprietarilor, angajaților și pacienților, iar parcarea supraterană va fi folosită pentru vizitatori sau staționare ocazională”,

Se arată în memoriul depus la Primărie Botoșani, la serviciul urbanism

 

O etapă importantă și totodată extrem de dificil de obținut este emiterea avizului de oportunitate, dat fiind că în proximitate se află două clădiri monument istoric, una dintre acestea fiind Casa Ventura.

 

Propuneri de investiții similare în această zonă au fost respinse prin acordarea unui vot negativ, tocmai din cauza apropierii de monumentele istorice în cauză.