Un fost prefect s-a ținut de poante de Ziua Prefecturii- Sperăm că anafura să nu fie desfiinţată

În doar câteva secunde, prin discursul său, un fost prefect a stârnit râsete în sala Nicolae Iorga a Instituției Prefectului.

 

Este vorba despre Dan Nechifor care a fost prefect la Botoșani timp de an, adică din 2016 până în 2017.

 

Dan Nechifor  a afirmat la începutul discursului său că de-a lungul timpului zapciul a evoluat în perceptor, iar acum, pe „mijloacele moderne de comunicaţie” reprezentanţii Fiscului sunt numiţi „anafură”.

 

„Sperăm că «anafura» să nu fie desfiinţată. Cine știe”, a spus Dan Nechifor râzând...

 

Iar replica a venit de la Gheorghe Sorescu, spre amuzamentul celor prezenți în sală

 „Anafura nu va fi desfiinţată, dar ANAF-ul s-ar putea să fie desfiinţat”

 

În altă ordine de idei, Dan Nechifor a mulțumit colegilor pentru colaborare.

Vreau să mulțumesc pentru acel an în care am colaborat. Împreună am  organizat  două tururi de alegeri să spunem destul de surprinzătoare. Sper ca și următoarele să fie la fel de surprinzătoare

Dan Nechifor, fost prefect

 

Și  și-a încheiat discursul cu tradiționala urare de „La mulți ani”.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store