Cazul a ajuns în atenția procurorilor.
La data de 1 octombrie 2024, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani, din comuna Corni, cercetat sub aspectul comiterii a șase infracțiuni de ultraj.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, în perioada iulie-august 2024, în timp ce se afla pe fondul forestier, din cadrul Ocolului Silvic Mihai Eminescu, pe fondul unui conflict generat de faptul că pădurarii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, i-au solicitat bărbatului să părăsească zona, acesta i-ar fi amenințat cu moartea și cu acte de violență.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind plasat în arest la domiciliu, cercetările fiind continuate pentru infracțiunea menționată mai sus, de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.