Un deţinut de 32 de ani a decedat la Penitenciarul Botoşani

 

O persoană privată de libertate de sex masculin a fost găsită fără suflare în dimineaţa zilei de joi, 12 ianuarie 2012 în propria celulă la momentul în care s-a dat primul apel al zilei. Din primele cercetări moartea deţinutului pare a fi una produsă de cauze naturale, nefiind depistate urme de violenţă pe corpul neînsufleţit al acestuia.

I.H. de 32 de ani a fost încarcerat la Penitenciarul Botoşani în anul 2010, fiind condamnat la 4 ani cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. „Persoana privată de libertate H.I. în vârstă de 32 de ani a fost identificată la apelul de dimineaţă decedată în camera de detenţie. Din primele cercetări efectuate la faţa locului nu au fost evidenţiate urme de loviri sau violenţă asupra persoanei în cauză”, a declarat Anna Maria Anghel, purtător de cuvânt Penitenciarul Botoşani.
Potrivit dispoziţiilor legale, administraţia unităţii a procedat la sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, anunţarea membrilor familiei dar şi a judecătorului delegat. În prezent sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor decesului, urmând ca în funcţie de concluziile acestora să se dispună măsurile procedurale care se impun. (G.E.)