Portariuc şi Niţură, atac la Revelionul Pensionarilor organizat de Primărie

 

După aproximativ două săptămâni de zile de când s-a organizat Revelionul Pensionarilor de către municipalitate au apărut şi reacţii din partea unor formaţiuni politice locale, care au ridicat o serie de nemulţumiri vis a vis de modul de derulare a acestui eveniment.

Astfel în cazul reprezentanţilor PRM de exemplu, nemulţumirea s-a datorat faptului că organizatorii nu au invitat şi membri ai acestei formaţiuni politice la distracţie, soluţia propusă fiind ca pe viitor, repartizarea să fie făcută şi prin intermediul partidelor politice. „Trebuia să facă şi o repartiţie şi pe partidele astea aşa care mai suntem şi noi şi avem pensionari săraci. Pentru că la 600 de locuri, nu mă refer la mine, ferească Dumnezeu că eu nu voi face revelionul niciodată acolo, dar părerea noastră este că acţiunea este foarte benefică dar să fie chemaţi aceia a căror soartă este că mor de foame, să fie chemaţi şi aceia. Eu vin cu propunerea ca în viitor să mai dea telefon şi pe la partide, măi poate aveţi şi voi vreo doi, trei care mai slujesc pe acolo”, a afirmat Eugen Niţură.
La acelaşi interval de timp a apărut şi reacţia candidatului USL la Primărie care a fost plecat din ţară în preajma organizării acestei acţiuni destinată pensionarilor şi care în cursul zilei de vineri a publicarea listei sponsorilor care au contribuit la derularea evenimentului sau precizarea sursei financiară. „Am observat evenimentul care a avut loc la Rapsodia, au rămas unele semne de întrebare şi aş vrea unele clarificări dacă se poate, pentru că sunt informaţii contradictorii, preluate din presă, neavând de unde să le iau din altă parte. Pentru mine există o neclaritate dacă revelionul a fost organizat cu bani publici sau cu bani privaţi şi aştept această clarificare. Pentru că nu am văzut nici o listă a sponsorilor cum ar fi normal să apară”, a declarat Ovidiu Portariuc, candidatul USL la Primăria Botoşani. De asemenea, Portariuc a afirmat că în mod normal la Revelionul Pensionarilor ar fi trebuit să fie invitaţi toţi consilierii municipali şi nu numai liderii din cadrul partidului de guvernământ. (G.E.)