Un campion a ajuns acasă! Pompierul maratonist așteptat la intrarea în municipiu, un oraș întreg se înclină – GALERIE FOTO&VIDEO

Botoșaniul mai face un pas în față. Într-o țară în care valoarea strălucește mai puțin iar non-valorile sunt promovate la rang regesc de actualul mediu politic, un om simplu produce mândrie și bucurie printre semenii lui.

 

Într-unul din cele mai nordice orașe ale țării, uitat cu obstinație de fiecare guvernare indiferent de culoare, un om mărunt la statură dar capabil de realizări înalte, îi face pe concetățenii lui să repete cuvintele: „sunt mândru că sunt botoșănean” sau ”sunt mândră că sunt contemporană cu acest om”.

 

Iulian Rotariu este deja un om cunoscut în județul Botoșani, pentru că majoritatea oamenilor au auzit de el. Și la nivel național. Este pompier de meserie însă s-a ridicat dintre colegii lui la capitolul notorietate, prin calitățile aproape unice pe care le are printre care rezistența la competiții de o complexitate rară: ultramaratoane în deșert la temperaturi extrem de ridicate sau, la polul opus, recent în Polul Sud, la temperaturi ce au ajuns și la minus 60 de grade.

 

„Frigul doare”, a spus printre multele cuvinte pompierul campion. Senzația, chiar și netrăită, rămâne întipărită în minte, pentru că nu putem decât să ne imaginăm, ceea ce a trăit acest om care este botoșănean.

 

Iulian Rotariu este plutonier major la ISU Botoșani și una dintre mândriile instituției și a inspectoratului general de la București.

 

La ultima competiție din Antarctica, la care au fost competitori din lumea întreagă, a urcat pe locul 2 pe podium. El, al doilea, din peste 50 de oameni. În lume.

 

O performanță ce nu poate fi trecută ușor cu vederea. Sau uitată.

 

Pentru a-i mulțumi pentru acest efort incomensurabil, au plecat spre București noaptea trecută prefectul Dan Șlincu, împreună cu colonelul Cristian Amarandei, inspectorul șef al ISU Botoșani. Spre orele dimineții, l-au aplaudat pe Iulian care a ieșit din terminalul aeroportului obosit, după 14 ore de zbor. Pe chip i-a înflorit un zâmbet când a văzut ce multă lume l-a așteptat și câte mâini se întind pentru a-l îmbrățișa.

 

La fel de frumos a fost primit și la sosirea la Botoșani.

 

Dimineața zilei de vineri, 14 decembrie 2018. Intrarea în municipiu era învăluită în fulgii mici de nea care dansau în coborâre și-i îmbrățișau pe oamenii care au ajuns să întâmpine campionul. Iulian Rotariu a fost lăsat jos la Lebăda pentru ca intrarea în orașul natal să și-o facă așa cum știe el mai bine. Alergând și cu tricolorul la piept.

 

„We are the champions”, piesa altor legende a sporit emoția acestui final de săptămână. Și entuziasmul lui Iulian care a pătruns în cercul de oameni care-l aplaudau intens și-i strigau numele. Brațele mici ale copiiilor lui care l-au cuprins, zâmbetul soției. Privirea mândră a tatălui. Florile și îmbrățișările colegilor, felicitările șefilor. Jurnaliștii roind să surprindă fiecare emoție ce nu poate fi descrisă prin cuvinte, aici, într-un singur articol.

 

Avem onoarea să ne înclinăm. Iulian, Chapeau!