Mașină proiectată direct în gardul unei case: Șoferul era BĂUT - VIDEO

Evenimentul rutier a avut loc noaptea trecută pe raza localității Ionășeni.

 

Un conducător auto în vârstă de 48 de ani, în timp ce se deplasa pe DJ 282 A, în localitatea Ionășeni, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a părăsit partea carosabilă și a întrat într-un cap de pod aflat pe sensul opus de mers.

 

Ulterior a fost proiectat în gardul unei case. 

 

În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit ușor.

 

În urma testării cu aparatul etilotest valoarea rezultată a fost de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

 

Polițiștii botoșăneni au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

 

Mașina a fost preluată pe platformă de către S.O.S Savencu.