Cătălin Flutur a mai identificat un loc de unde municipalitatea ar putea încasa bani. Și anume de la casele de pariuri.
Și asta pentru că în prezent municipalitatea nu încasează impozitul pe venit de la cele 80 de astfel de locații care există în municipiu.
De aceea, primarul Cătălin Flutur susține că nu este corect că banii care vin de la aceste firme să se ducă la bugetul central.
„Fiind o zonă mai puțin dezvoltată normal că și veniturile noastre sunt foarte mici. Dar am mai identificat un loc de unde am putea să încasăm bani. Știți că în Botoșani sunt 80 de spatii în care își desfășoară activitatea societăți din municipiul Botoșani care desfășoară activități de jocuri de noroc și pariuri. Fenomenul a luat o amploare deosebită din momentul în care Guvernul a hotărât că toți banii care vin de la aceste firme și de la punctele lor de lucru se duc la bugetul central. Deci nu este corect să fie 80 de spații, 80 în municipiul Botoșani, iar noi să nu încasăm impozit pe venit de acolo”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Totodată, edilul orașului susține că acești bani ar fi foarte importanți pentru dezvoltarea orașului.
„Este foarte greu să-i punem la plata și așa ar fi corect și încercăm să-și plătească gunoiul. Banii ăștia pleacă din Botoșani, noi avem soluții prin care cerem și spunem da-ți-ne măcar banii noștri ceea ce este foarte important ca să putem să dezvoltăm orașul”, a punctat edilul orașului
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: