Un botoșănean și-a înjunghiat soția cu un cuțit: A fost trimis în judecată

Totul s-ar fi petrecut pe fondul unui conflict spontan, iar femeia a fost grav rănită.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A.R., în vârstă de 61 de ani, din comuna George Enescu, județul Botoșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „tentativă la violență în familie în forma omorului”.

 

S-a reţinut că, în data de 7 aprilie 2024, în jurul orei 18:20, în timp ce se aflau la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a înjunghiat-o cu un cuțit având lama în lungime de 19 cm pe soția sa, A.L., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”, au transmis magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani,  într-un comunicat de presă.

 

(Foto: newsmoldova.ro)