Un botoșănean curajos se plimba liniștit prin județ până a dat nas în nas cu Poliția: CUM s-a încheiat totul

Polițiștii botoșăneni au descoperit mai multe nereguli în timpul controlului.

 

Polițiștii de Frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări cu privire la un botoșănean, care a condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat, fără a deține permis de conducere.

 

Sâmbătă, 9 septembrie 2023, în jurul orei 14:00, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competență, un echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Cândești, a oprit un vehicul condus de către un bărbat, cetățean român, în vârstă 22 de ani, domiciliat pe raza județului Botoșani.

 

Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de Frontieră au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere, iar vehiculul nu este înmatriculat.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule,  la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.