S-a ales cu dosar penal pentru că i-a făcut un „favor” vecinului

Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în acest caz.

 

Polițiștii de Frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au descoperit asupra unui bărbat, cetățean R. Moldova, o carte de identitate, cu însemnele autorităților române, care era falsă.

 

Vineri, 8 septembrie 2023, în jurul orei 21:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în țară, pasager într-un microbuz, un bărbat, cetățean R. Moldova, în vârstă de 27 de ani.

 

Asupra bărbatului a fost descoperită o carte de identitate, cu fotografia și datele altei persoane, similară celor eliberate de autoritățile române.

 

Deoarece polițiștii au avut suspiciuni asupra autenticității documentului, acesta a fost verificat suplimentar, ocazie cu care polițiștii de frontieră au stabilit faptul că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

 

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a preluat documentul de la un vecin urmând a fi predat unei persoane în Franța.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.