Un botoșănean a participat la un jaf armat: UNDE a fost prins tânărul

Un jaf minuțios organizat a intrat în atenția carabinierilor italieni. Au fost folosite și arme iar printre jefuitori s-a regăsit și un tânăr de 25 de ani din Botoșani.

 

El a fost dat în urmărire de polițiști.

 

Pe 5 decembrie 2018, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani au pus în executare un mandat european de arestare emis pe numele unui tânăr de 25 de ani din comuna Suliţa.

 

Împotriva acestuia, Biroul SIRENE Naţional din Italia a introdus o semnalare în vederea arestării şi predării către autorităţile judiciare ale statului italian, tânărul fiind căutat pentru comiterea infracţiunii de jaf organizat sau armat pe teritoriul Italiei.

 

Acesta a fost depistat de poliţişti la domiciliu, reţinut şi condus la Curtea de Apel Suceava, în vederea luării măsurilor legale corespunzătoare.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store