Fosta perlă a Botoșaniului, la un pas de revenire după accidentarea horror 

Fosta perlă a Botoșaniului și internațional român, Olimpiu Moruțan, este la un pas de revenire după o pauză îndelungată cauzată de o ruptură a tendonului lui Ahile. După transferul din vară la echipa italiană Pisa, mijlocașul nu a reușit încă să debuteze, însă revenirea sa este așteptată cu entuziasm pentru luna decembrie.

 

Accidentarea care i-a oprit cariera temporar

 

 

Internaționalul român a fost diagnosticat cu ruptură a tendonului lui Ahile după un meci Ankaragucu - Beșiktaș, iar în vară s-a transferat în Serie B.

 

Moruțan nu a apucat să joace pentru Pisa după revenirea în Italia. Acest moment este preconizat pentru jumătatea lunii decembrie, anunță presa din Peninsulă, care precizează că internaționalul român se va alătura antrenamentelor cu grupul încă de luni.

 

"Moruțan se află în ultimele zile de recuperare în Bologna, apoi se va întoarce la San Piero a Grado pe 18 noiembrie. Obiectivul este de a intra în lot din decembrie.

 

Moruțan, unul dintre cele mai așteptate talente, a lipsit o perioadă lungă din cauza unei accidentări la tendonul lui Ahile. A fost nevoie de răbdare și de o recuperare intensă. Recuperarea lui s-a produs cu foarte mare grijă, iar obiectivul este clar: acela de a fi apt sută la sută la mijlocul lunii decembrie. 

 

Pisa speră că îl va vedea pe teren la jumătatea lunii decembrie. Este o revenire care poate oferi o nouă viață în ofensiva echipei, datorită creativității și viziunii fotbalistului român", potrivit sport.ro

 

 

"Sperăm că Moruțan va fi alături de noi începând din decembrie"

 

 

Filippo Inzaghi (51 de ani), fostul mare atacant al lui AC Milan, acum antrenor la Pisa, spunea luna trecută că Moruțan este așteptat să revină pe teren în luna decembrie și își exprima optimismul în legătură cu calitățile mijlocașului român.

 

"Eu consider că am în lot 23-24 de jucători care oricând pot fi titulari dacă sunt pregătiți din punct de vedere fizic. În cazul lui Moruțan mai este nevoie de timp și sperăm că va fi alături de noi începând din luna decembrie. Cred că este un jucător care se poate descurca foarte bine în sistemul nostru de joc", a spus Filippo Inzaghi.

 

(foto: digisport.ro)