În perioada 17-23 noiembrie 2024, Arhiepiscopia Iașilor organizează o serie de evenimente religioase și pastorale importante. De la slujbe oficiate de înalți ierarhi, precum Înaltpreasfințitul Părinte Teofan și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, până la conferințe tematice, ședințe administrative și acțiuni filantropice, săptămâna se anunță a fi una intensă pentru cler și credincioși.
În această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie la Paraclisul „Ecclesia” a Muzeului Mitropolitan din Iași, începând cu ora 6:30.
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârşi Sfânta Liturghie în Parohia Lungani (comuna Lungani, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi), unde va sfinţi capela mortuară construită în această comunitate.
În cadrul serilor catehetice „Gânduri de seară la Bucium” va avea loc, începând cu ora 17:00, întâlnirea cu tema: „Economie și iconomie în viața duhovnicească”, invitat fiind pr. Dr. Mihai Iulian Necula, paroh la Biserica „Buna Vestire” din Iași.
În această zi, are loc şedinţa administrativă semestrială a preoţilor din Protopopiatul Paşcani, care va fi prezidată de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul şi în cadrul căreia conferinţa va fi susţinută de părintele Costel Hroştea de la Parohia Blăgeşti.
Tot în această zi are loc ședința lunară a preoților Protopopiatului Iași 1, începând cu ora 9:00, la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din cartierul ieșean Alexandru cel Bun, moment care va fi precedat de slujba Sfintei Liturghii. În cadrul întâlnirii, părintele Dan Damaschin, paroh la Parohia „Sfântul Arhidiacon Ștefan” – Țicău și preot misionar de caritate la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” - Spitalul Cuza-Vodă, va prezenta referatul cu tema: „Sfinții Doctori fără de arginți – tămăduitori în numele lui Hristos și misionari ai Lui”.
Preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ se vor întruni în această zi în şedinţă administrativă lunară la sediul protopopiatului, unde părintele Ionuț Alungulesei va susţine conferinţa cu tema: Vindecarea, între doctori şi sfinţii taumaturgi. Totodată, preoţii din Protopopiatul Ceahlău se vor întruni în conferinta preoţească trimestrială la Parohia Boboteni, întâlnire care va fi prezidată de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul şi în cadrul căreia părintele Ion-Valentin Anghel de la Parohia Potoci va susţine referatul cu tema: „În dar aţi luat, în dar să dați!” (Matei 10, 8). Preotul – slujitor spre tămăduirea poporului lui Dumnezeu.
Asociația Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) – Filiala Iaşi organizează de la ora 18.00, la Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană, o nouă conferinţă din seria Dialoguri studențești, întâlnire care va avea ca temă „Postul, între Teologie și Medicină”, susţinută de pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teșu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Biroul de Asistență Socială al Arhiepiscopiei Iaşilor organizează, de la ora 10:00, la Centrul de evenimente Agora, Întâlnirea anuală a asistenților sociali și coordonatorilor din domeniul social-filantropic și medical din cuprinsul eparhiei.
În această zi, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:
- Biserica Parohiei Balta Arsă va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Înălțarea Domnului” – Vlădeni, în cadrul căreia părintele Radu Pomparău va susține conferința cu tema: Psihoterapia ortodoxă;
- Capela Penitenciarului Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Botoșani, în cadrul căreia părintele Vladimir Orlovschi va susține conferința cu tema: Sfinții vindecători și taumaturgi cinstiți în mod deosebit pe teritoriul țării noastre.
Parohia „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” – Hilişeu-Horia din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 8 „Adormirea Maicii Domnului” – Şendriceni, în cadrul căreia părintele Albu Marcel va susține conferința cu tema: Sfinţii Doctori fără de arginţi, vindecătorii bolilor prin leacurile din vistieriile duhovniceşti.
În această zi de sărbătoare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie la Schitul Vovidenia din judeţul Neamţ, cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal.
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Peştera din judeţul Neamţ, iar după-amiază va săvârşi slujba de sfinţire a unei case în Parohia Ruseni din Protopopiatul Roznov, care a fost finalizată cu sprijinul Departamentului Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor pentru familia Rica cu 9 copii.
Biserica Parohiei Oneaga din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfânta Treime” – Copălău, în cadrul căreia părintele Adrian Achițenei va susține conferința cu tema: Sfinții fără de arginți – doctorii cei mai înalți.
Parohia „Sfântul Gheorghe” – Ionăşeni din Protopopiatul Dorohoi va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 7 „Sfântul Ioan Botezătorul” – Vârful Câmpului, în cadrul căreia părintele Ciprian Huţu va susține conferința cu tema: Nu te teme a cerceta bolnavii, pentru că numai aşa câştigăm mântuirea.
În această zi, la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iaşi se va susţine examenul Gradului I în preoție, precedat de slujba Sfintei Liturghii săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul la Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană din Iaşi.
De la ora 21.00, la Biserica „Sfântul Gheorghe” – vechea Catedrală Mitropolitană din Iaşi, va fi săvârşită slujba de Priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Calinic de la Cernica.
În această zi, în Protopopiatul Botoşani vor avea loc întâlnirile a două cercuri pastorale:
- Biserica Parohiei Vorona Nouă va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena” – Vorona, în cadrul căreia părintele Relu Enache va susține conferința cu tema: Taina Sfântului Maslu – medicament pentru bolnavi;
- Biserica Parohiei Ipotești va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Proroc Ilie” – Ipotești, în cadrul căreia părintele Ciprian Scântei va susține conferința cu tema: Maica Domnului Tămăduitoarea, potrivit doxologia,ro
În această zi, Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie în Parohia Horia din Protopopiatul Săveni, judeţul Botoșani, unde va sfinți casa socială.
(foto: doxologia.ro)