Încă un accident cu o căruţă: de data aceasta a avut loc pe drumul Ştefăneşti – Santa Mare şi, ca de o mulţime de alte ori, vizitiul era băut.
Miercuri, o femeie de 28 de ani din comuna Santa Mare se deplasa cu un autmobil din oraşul menţionat spre comună şi a intrat în coliziune cu un atelaj cu tracţiune animală.
Acesta efectua un viraj la stânga pentru a pătrunde pe un drum secundar, iar căruţaşul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.
În urma impactului a rezultat rănirea vizitiului, un bărbat în vârstă de 53 de ani şi a unei femei de 46 de ani, pasageră în atelaj. Cei doi au fost transportaţi la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul conducătoarei auto, respectiv 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului de atelaj.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL