Un botoșănean a cumpărat o parte din chioșcurile de ziare din municipiu

Imaginea acestor construcții abandonate pe străzile orașului ar urma să se schimbe.

 

Un botoșănean a cumpărat o parte dintre chioșcurile din oraș unde în trecut s-au comercializat ziare și reviste. Tranzacția a avut loc în cursul lunii decembrie iar la finele săptămânii trecute, respectivul a participat la licitația pentru preluarea amplasamentelor pe care se află construcțiile.

 

”La licitația de vineri s-a prezentat o persoană juridică care a preluat de la firma în insolvență un număr de 11 chioșcuri din municipiu. Firma Tutun și Ziare intrase în insolvență, fusese preluată de un lichidator iar această persoană juridică a preluat de la respectivul lichidator aceste 11 chioșcuri”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Șase dintre chioșcuri  sunt poziționate pe bucăți de teren concesionate de la Primărie, iar diferența pe suprafețe pentru care este necesară permisiunea de folosire a locului pulic din partea proprietarilor.

 

”Această persoană intenționeză să modernizeze aceste chioșcuri și va solicita documentație de urbanism de la Biroul Urbanism și după ce va fi în regulă cu actele le va moderniza. Deci vor dispărea chioșcurile cu aspect urât, cu geamuri murdare”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Respectiva persoană dorește să modernizeze chioșcurile preluate până în vara acestui an. Deocamdată nu se știe ce destinație vor primi însă, în mod sigur activitatea principală nu va fi aceea de comercializare de ziare.