Un afacerist din Botoşani se gândeşte să aducă imigranţi: Toţi suntem bucuroşi că putem să aducem 100 de vietnamezi

Patronul spune că firma are nevoie atât de muncitori, cât şi de informaticieni şi economişti, dar nu sunt de găsit. Ca urmare, nu este exclusă relocarea societăţii sau aducerea de imigranţi

 

Criza forţei de muncă este cea mai mare problemă a mediului de afaceri în România, este de părere omul de afaceri Valeriu Iftime, preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului de firme Elsaco. El spune că dacă până acum câţiva ani doar softiştii erau greu de găsit, acum nu se mai găsesc nici sudori, mecanici, zidari, economişti şi nici directori

. „S-a generalizat criza forţei de muncă şi ne arată că nu avem nicio rezervă la nivel naţional pentru a acoperi locurile de muncă pe viitor. Şi mai grav este că nu avem nicio strategie de a atenua efectele acestei crize pe viitor. Nu avem specialişti, nu avem forţă de muncă necalificată, nu avem directori, nu avem mai nimic”, a declarat Valeriu Iftime.

Specialiştii fug de Botoşani ca „găina de vulpe“

Omul de afaceri care conduce grupul Elsaco, unul dintre cele mai puternice din regiunea Moldovei, a spus că specialiştii sunt extrem de greu de atras la Botoşani, chiar şi cu lefuri extrem de bune.

„Nu găsesc zidari, dar nu găsesc nici ingineri, nici specialişti în domeniile de activitate unde este prezentă Elsaco. Specialiştii fug de Botoşani ca găina de vulpe. Mă gândesc serios la relocarea unei părţi din activitate spre Iaşi sau Cluj pentru a avea o bază de selecţie mai mare”, a precizat Iftime.

Două soluţii: relocarea afacerilor sau importul de forţă de muncă

Valeriu Iftime spune că pe viitor va fi forţat să aleagă între relocarea afacerilor din Botoşani în centre economice mari precum Iaşi, Cluj sau Bucureşti şi importul de forţă de muncă din străinătate, din Asia, din ţările arabe.

„Toţi suntem bucuroşi că putem să aducem 100 de vietnamezi, să spunem, să lucreze. Dar putem să-i acceptăm noi, ca societate? Eu aduc 100-200 de imigranţi să lucreze în Botoşani, dar nu pot să-i ţin în buncăre, în containere. Ei au nevoie să înveţe limba, să se plimbe, să îşi ducă la şcoală copiii, să meargă la spital. Noi suntem capabili să-i primim?”, s-a întrebat preşedintele CA al Elsaco.

Iftime este de părere că, prin imigranţi, ţările dezvoltate îşi rezolvă problema.

„Noi, în România, suntem mici, iar la Botoşani suntem şi mai mici. Provincia nu se vede doar în transportul cu trenul sau avionul, ci mai întâi în mentalitate, în modul de a trăi. Te vezi mic, rămâi mic, te crezi mare, măcar ai şanse să devii mare. Clar va trebui să alegem dacă mutăm afacerile sau dacă aducem imigranţi”, a afirmat Iftime.

El a precizat că va încerca să intre într-un parteneriat cu liceele din Botoşani pentru a suporta costurile specializării elevilor astfel încât la finalul studiilor liceale să aibă absolvenţi pregătiţi în domeniile de activitate economică în care este prezentă Elsaco. De câţiva ani, firma oferă burse de studii pentru studenţii care vor să se specializeze şi care vor ca la finalul studiilor să aibă un loc de muncă asigurat.
Interes din partea primarilor

 

Omul de afaceri Valeriu Iftime a spus că subiectul crizei forţei de muncă, care cuprinde tot mediul de afaceri, ar trebui să-i preocupe pe liderii politici, pe cei din administraţie, dar nu vede niciun interes al acestora.

„Despre asta ar trebui să vorbească primarul, prefectul, preşedintele, toţi primarii de la ţară care au dat vara asta cumetrii în sate pentru harbuz, pentru ceapă, pentru roşii, pentru castraveţi. Dar nu se întâmplă asta. Dacă nu se rezolvă problema vom ajunge şi în economie ca în politică, adică să punem pe primul venit pe o funcţie. Doar că în politică efectele se văd mai târziu, dar în economie ele sunt imediate”, a concluzionat Valeriu Iftime. (Sursa: Ziarul Evenimentul)
 

download from google play download from apple store