Ţurcanu anunţă un târg puternic la Popăuţi cu Antonescu şi Botgros

 

Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a anunţat intenţia de a organiza un nou „Târg Județean Agro Zoo Botoșani” la Staţiunea de Cercetare Popăuţi care să întreacă cu mult precedentele ediţii.

Liderul liberalilor la nivel de judeţ a declarat că anul acesta, cel mai probabil evenimentul va fi organizat în luna noiembrie însă data la care va fi programat depinde în mare măsură de programul maestrului originar din Republica Moldova, Nicolae Botgros. Florin Ţurcanu susţine că îşi doreşte un târg mult mai amplu, cu invitaţi numeroşi şi prezenţă pe măsură. „O să îl aduc pe Nicolae Botgros şi târgul cred că o să fie în noiembrie când o să aibă Botgros o duminică liberă. Vreau să fac o acţiune puternică, să fie ceva nou, să vină foarte mulţi oameni, dublu faţă de câţi au fost anul trecut. Va fi un târg mult mai puternic”, a declarat Florin Ţurcanu. De asemenea, preşedintele PNL Botoşani a afirmat că îl va invita la acţiune şi pe liderul naţional, Crin Antonescu care, de altfel a luat parte şi la precedenta ediţie de anul trecut, organizată în octombrie, alături de Victor Ponta. „O să îl invit şi pe dl. Crin Antonescu, normal, el nu trebuie să ştie că judeţul Botoşani face parte din România?”, a încheiat Ţurcanu.
Citeşte şi:
Crin şi Ponta, baie politică de oameni şi animale la Popăuţi
 Bice, şosete, dans, majorete, măgari, demnitari în costum la Popăuţi-GALERIE FOTO