Tupeu de magistrat: Fosta şefă a procurorilor, ameninţări şi presiuni prin copii pentru a i se face jocul

Raluca Stâncescu, şefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi complicele ei, Cătălin Stavără zis „Păpuşoi”, îşi amenințau și presau victima pentru ca aceasta să le cedeze benevol un apartament și o garsonieră.

 

Presiuni

Situația este cu atât mai gravă cu cât, prin prisma funcţiei de șef pe care o avea, Stâncescu l-a influențat, în mod direct pe poliţistul care îl cerceta pe complicele ei, să tergiverseze cauza penală a acestuia.

„(…) În calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în perioada 30.10.2015 – 4 februarie 2016, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, cu intenţie l-a determinat în mod direct pe agentul de poliţie Constantin Batcă din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală faţă de numitul Cătălin Stavără, persoană apropiată magistratului, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în scopul îngreunării cercetărilor penale şi al favorizării acestuia din urmă în cauza respectivă, astfel încât persoana care făcuse sesizarea să conştientizeze lipsa de utilitate a demersului său juridic şi să renunţe la pretenţiile formulate, în condiţiile în care agentul de poliţie şi-a însuşit hotărârea infracţională, iar ulterior a întocmit în fals acte procedurale în cauză respectivă cu scopul de a crea o aparenţă de justificare a perioadei de timp în care cauza s-a aflat în nelucrare”, se arată în dosarul transmis instanţei de judecată.

Tupeu de magistrat

Stâncescu este acuzată şi de instigare la compromitere intereselor justiţiei , constând în aceea că, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcţiei, în 4 februarie 2016, cu intenţie, l-a determinat pe agentul de poliţie Constantin Batcă, din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani – Biroul de Investigaţii Criminale, să-i pună la dispoziţie fără drept suportul optic conţinând înregistrările camerelor de supraveghere video, mijloc de probă în dosarul penal în care „Păpuşoi” era cercetat pentru lovire sau alte violenţe, cauza aflându-se în lucru la agentul de poliţie.

 

Magistratul, spun procurorii, vroia să vadă elementele care puteau fi exploatate, prin prisma cunoştinţelor de specialitate ale magistratului, pentru favorizarea complicelui ei în respectivul dosar. În acest caz ofiţerul de poliţie s-a conformat şi i-a dat procurorului respectiva probă.

 

„Va fi grav pentru fii tăi”

Magistratul s-a pretat la a se întâlni direct cu victima, iar la această întâlnire a ameninţat-o că fiii ei vor avea probleme cu legea dacă nu cedează benevol cele două apartamentul şi garsoniera.

 

Procurorii DNA arat în dosar că după numirea în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, profitând de ascendentul oferit de această funcţie asupra poliţiei judiciare, Stâncescu a început să se implice efectiv în identificarea unor soluţii pentru satisfacerea pretenţiilor lui „Păpuşoi” asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând familiei victimei.

 

Mai exact, arată procurorii, Păpuşoi avansa ideea că în timpul căsniciei avute cu (..) ar fi contribuit efectiv la achiziţionarea unor imobile de către familia (…), motiv pentru care a solicitat trecerea acestora în proprietatea (…).

Bărbatul ştia că pretenţiile sale nu au un suport legal,acesta fiind şi motivul pentru care nu s-a putut adresa instanţelor de judecată pentru realizarea interesului său patrimonial.

 

Astfel, arată procurorii DNA, el a apelat la sprijinul prietenei sale, procuroarea Stâncescu, cu scopul de a-şi folosi autoritatea care deriva din natura funcţiei ocupate în vederea atingerii scopului de a lua imobilele.

 

Cu pumnul în masă…

Astfel, la începutul lunii octombrie 2015 Cătălin Stavără a contactat-o telefonic pe persoana vătămată ( ), spunându-i că doreşte să se întâlnească cu acesta întrucât şi prietena sa, Raluca Stăncescu, intenţionează să-i transmită ceva. ( ) a acceptat, iar în ziua următoare, în jurul orelor 14:00 s-a deplasat împreună cu ( ) , la restaurantul ( ) din municipiul Botoşani, unde s-au întâlnit Cătălin Stavără, acesta fiind însoţit de Raluca Stăncescu. (…..) Raluca Stâncescu i-a spus apoi pe un ton ameninţător persoanei vătămate ( ) să efectueze demersurile necesare pentru a ceda dreptul de proprietate al apartamentului şi garsonierei în favoarea ( ). Persoana vătămată a refuzat această solicitare împrejurare în care Raluca Stăncescu i-a transmis că o să aibă probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi. Refuzul lui ( ) l-a enervat pe Cătălin Stavără, care a devenit violent verbal şi a început să lovească cu pumnul în masă, Raluca Stâncescu motivând că prietenul ei are o zi proastă (( ))”, se mai arată în dosar.(Sursa: Libertatea)
 

download from google play download from apple store