TRAGEDIE: Mașină spulberată de trenul Dorohoi-Iași, doi tineri morți chiar de Ziua Îndrăgostiților – FOTO&VIDEO

Un accident feroviar grav a avut loc duminică, 14 februarie, doi tineri murind pe loc în urma impactului extrem de violent.

 

Tragedia s-a produs în localitatea ieșeană Vlădeni. Autoturismul în care se aflau cei doi tineri a fost lovit de trenul Dorohoi-Iași.

 

Cele două victime sunt un tânăr în vârstă de 23 de ani și o femeie de aproximativ 20 de ani, ambii murind pe loc în urma impactului.

 

A fost nevoie ca pompierii să taie mașina, pentru a putea înlătura bucăți din autoturism și  a scoate astfel victimele. Impactul fiind extrem de violent, vehiculul a fost distrus în proporție de 80 la sută.

 

Cauza probabilă a accidentului feroviar este neatenția. Din câte se pare, șoferul din BMW nu a observat trenul la trecerea la nivel cu calea ferată.

 

Autoturismul ar fi fost târât aproximativ 50 de metri în urma impactului.

 

La fața locului s-au deplasat două echipaje ASAS, unul de Descarcerare și unul EPA. De asemenea, spre locul tragediei s-a deplasat un echipaj SAJ, dar și elicopterul SMURD.

 

Autoturism BMW, implicat în accident, este înmatriculat în Suceava.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store