Ada d’Albon s-a născut pe 7 iunie 1944, în Praga, Cehia. Acolo, la Praga, tatăl ei era diplomat în delegația României. Ambii părinți trăiseră în Iașii moldavi, dar s-au cunoscut la Praga, acolo unde iubirea lor a rodit cu numele Ada.

În august, România a întors armele și, în ambasadele țărilor ocupate de nemți, toți au fost luați prizonieri. Copilul abia născut a ajuns, alături de părinți, în trenurile care au pornit către Germania. ”Mă hrăneau cu coji de cartofi fierte în apa de la locomotivă”, povestește Ada d’Albon. Mai târziu, părinții fug în Italia. Aici intră în diplomație, ajutați de rudele italiene, iar fetița este crescută până la doi ani într-o mănăstire.

Mama, Rodica Mitru, era sora Valeriei, cea care avea să fie a doua soție a lui Mihail Sadoveanu. Veniți în România înainte de anii 50, soții d’Albon au locuit în casa unchiului Sadoveanu până la moartea scriitorului, în 1961.

Fetița Ada și-a petrecut, așadar, copilăria alături de unchiul ei, Mihail Sadoveanu, în ultima parte a vieții scriitorului, pe când acesta era căsătorit cu Valeria.

Din prima căsătorie, Mihail Sadoveanu avea 11 copii și…

”…mai toţi veneau la masă de cel puţin două ori pe săptămână. Toţi cei din jurul lui aveau un mare respect pentru el, iar acest respect mi s-a transmis şi mie. Tot din familie mi s-a transmis şi o mare dragoste pentru Sadoveanu. El m-a iubit foarte tare – şi eu la fel pe el. Îmi amintesc că ne citea tuturor până seara, târziu. Mă fascina felul în care citea. Era impresionant, pentru că ştia cum să puncteze şi avea tăceri în momentele potrivite”, mărturisește actrița Ada d’Albon într-un interviu din Adevărul.

Valeria, în schimb, nu a avut nici un copil al ei cu Sadoveanu. Dar i-a iubit pe toți cei 11 ai soțului ei, a iubit-o nespus pe Ada.

Aici, în casa lui Sadoveanu, a prins copila drag de teatru. Și nici astăzi nu poate trăi în afara scenei. ”Face parte din mine”, spune actrița.

S-a căsătorit mai târziu cu regizorul Laurențiu Azimioară, cel care i-a fost și profesor la Facultatea de Teatru. După moartea lui Mihail Sadoveanu, presiunile în țară au devenit insuportabile. Părinții emigraseră din nou, iar comuniștii nu priveau cu ochi buni acest lucru. Astfel că în 1981 pleacă și Ada d’Albon alături de soțul ei, mai mult alungați de un regim căruia le deveniseră dușmani.

De altfel, își amintește cum chiar Octavian Cotescu, pe atunci rector la Institutul de Teatru, i-a chemat pentru a-i avertiza: „Dacă mai rămâneţi, să ştiţi că Laurenţiu nu mai e conferenţiar, iar tu, Ada, nu mai ai nicio şansă să urci pe scenă aici, în ţară“.

Pleacă la Paris, în 1981. Cu greu, cu eforturi supraomenești, înființează acolo un teatru, în 2002. Teatrul de l’Orme. Unul dintre cele mai frumoase din Paris, se spune și astăzi.

Debut la Botoșani

Prea puțin se știe, însă, că Ada d’Albon a debutat pe scena de la Botoșani. Erau anii 1969-1970. Primele roluri de teatru au fost în spectacolele „Acul cumetrei Garton“ (farsă engleză) și „Prometeu“, la Teatrul din Botoşani.

Regia spectacolului „Acul cumetrei Garton“ (farsă engleză) era semnată de Zoe Anghel Stanca (n. 1920, Cluj-Napoca – m. 2015, Snagov). Asistent regie era Eugen Traian Bordușanu, iar scenograf decor Elena Buzdugan. Tot Zoe Anghel Stanca semna scenografia și costumele.

În distribuție îi regăsim, pe lângă Ada d’Albon, care interpreta personajul Cumătra Gurton, pe Sergiu Boiangiu, Teodor Brădescu, Carmen Burlacu, Teodor Buzea, Dumitru Ianculescu, Dorina Păunescu, Mihai Păunescu, Dumitru Petrescu, Gheorghe Tara, Ana Vlădescu Aron.

Ada d’Albon a mai jucat, apoi, şi în filmele „Concert din muzică de Bach“, „Fraţii Jderi“, „Tănase Scatiu“ şi „Frunze care ard“.

În 2017, actrița a publicat autobiografia în limba franceză „Dernier été en Bretagne. Récit d’exil“, apărută ulterior și în limba română, la Editura Curtea Veche (”Ultima vară în Bretania”).

Impresionantă este o scenă pe care autoarea Ada d’Albon o redă în carte. Despre drumul cu trenul Botoșani – București, în compania unui jurnalist care o văzuse pe scenă, la debut. Încântat, deși venise la gară pentru a-și conduce un prieten, jurnalistul a urcat în tren și nu s-a mai dezlipit de ea până la București. A urmat un articol, însă actrița se temea să nu îl fi ofensat prin încercările repetate de a nu-i răspunde la întrebări.

”Cum să nu te întorci în trecut dacă vechii mei elevi pe care i-am format în România și care-mi umpleau casa de flori în fiecare zi, mă sună și astăzi, iar emoția lor străbate toate rețelele de telefonie? Cum să uit că eram actriță și că-mi lipsea scena așa cum poate să-ți lipsească mâna dreaptă, obligându-te să te folosești stângaci de singura rămasă? Cum să uit debutul meu pe scenă, primită cu rafale de aplauze de un public care nu mă cunoștea până mai ieri? Cum să uit jurnalistul care, conducându-și un prieten la gară, m-a văzut într-un vagon și s-a năpustit asupra mea să mă felicite și a refuzat să coboare ca să mă asalteze cu întrebări tot drumul de 500 km între Botoșani – unde mi-am început cariera de actriță – și București? Poate că l-am ofensat încercând tot timpul să schimb subiectul și fiind ostilă oricărei intruziuni în viața mea: nici măcar nu am păstrat articolul lui. Cum să eviți amărăciunea, cum să faci pace cu ține însuți”,

Ada d’Albon, în cartea ”Ultima vară în Bretania”

 *În farsa englezească „Acul cumetrei Gurton“, la Teatrul din Botoşani

(Foto: Adevărul)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: