În urmă cu scurt timp, apartament cuprins de flăcări în Botoșani: Proprietarul resuscitat, efortul medicilor a fost zadarnic

Proprietarul apartamentului a fost găsit căzut lângă pat, cu arsuri la mâini. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a putut fi readus la viață

 

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină, duminică la amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe strada Aleea Nucului, din municipiul Botoșani.

 

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă.

 

La sosirea forțelor de intervenție ardeau bunurile depozitate într-un dormitor, întregul apartament fiind plin de un fum dens.

 

Pompierii l-au găsit pe proprietar, în vârstă de 63 ani, căzut lângă pat, inconștient, cu arsuri la mâini.

 

Acesta a fost preluat de echipajele medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, medicii nu au mai putut sa facă nimic pentru el, fiind declarat decesul.

 

Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unei lumânări uitată aprinsă lângă materiale combustibile.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store