Toaletarea arborilor din municipiu, o PROBLEMĂ pe unele străzi - Dacă se rup acele crengi, se rup toate firele de la stâlp

Mai sunt doar câteva zile și putem spune oficial că a venit primăvara. Odată cu luna martie, apar și treburile în curți, dar și în unele zone din municipiu. Un botoșănean a semnalat faptul că în anumite locuri, unii dintre angajații Primăriei Botoșani, nu prea își fac treaba.

 

Este vorba despre strada Cuza Vodă, din municipiul Botoșani, acolo unde, am întâlnit un botoșănean foarte nervos de faptul că în fața casei unde lucra nu s-au toaletat copacii. Ce-i drept, se putea observa cu ochiul liber cum crengile copacilor ating firele înalte de câțiva metri.

 

“Uitați, unul și-a agățat mașina mai devreme. Uitați-va la fire. Nu a venit nimeni. Au fost până la colț, au curățat și aici nu au mai venit. Să-l curățe, eu nu sunt proprietar, lucrez aici, dar zic ce nemulțumire ar fi. Dacă se rup acele crengi, se rup toate firele de la stâlp,”

 

Ne-a spus botoșăneanul

 

Cei care sunt însărcinați cu toaletarea copacilor din orașul nostru probabil nu au avut cereri să vină în zona respectivă. Lucrătorii Direcției Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA) acționează deja în alte zone ale municipiului.

 

”În acest moment se face toaletarea copacilor, arborilor din Asociația numărul 12 (în apropierea unui hipermarket), după care urmează Asociația 25 și i-am rugat pe colegi, după ce termină programările la aceste două asociații să intre cu celeritate pe strada Cuza Vodă. Vor aborda toată strada și în funcție de solicitări, o să toaleteze acolo,”

 

Cosmin Andrei, viceprimar

 

Toaletarea arborilor se face în funcție de solicitări.

 

„Sunt programări, se ține cont de istoricul pe care l-au avut. Nu putem să revenim într-o asociație de proprietari dacă am avut toaletare în toamnă, pentru că mai sunt situații când revin la solicitarea inițială, că au mai uitat un copăcel. Tratăm cu precădere zonele în care nu au mai fost de mult timp, urmând ca să revenim și în aceste zone unde trebuie aplicate mici corecții. Avem și situații de urgență, în care arborii reprezintă un pericol iminent și sunt tratați cu prioritate,”

 

Cosmin Andrei, viceprimar

 

Cert este că până la venirea anotimpului călduros toți arborii din municipiu vor fi curățați de crengile uscate, bineînțeles, în etape, căci nu se pot toaleta toți în același timp.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store