Tinerii ortodocşi, bineveniţi să participe la un eveniment, în premieră la Dorohoi

În vacanţa inter-semestrială de săptămâna viitoare, tinerii din municipiul Dorohoi, dar şi din zonele limitrofe pot participa la întâlnirile Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi din Moldova, care vor fi organizate în premieră şi la Dorohoi.

 

Sunt așteptați aproximativ 150 de tineri din zona Moldovei

Evenimentul intitulat „În căutarea sfinţeniei în cetatea Dorohoiului” este programat să aibă loc între 2-4 februarie, are ca temă „Sfânta Liturghie- împlinire a vieţii creştinului” şi este organizată de tinerii din filiala Dorohoi a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din România (ATOR).
La întâlniri sunt aşteptaţi aproximativ 150 de tineri din zona Moldovei, dar şi din ţară. Luni, 2 februarie dimineaţă va fi organizată Sfânta Liturghie la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, apoi va urma o conferinţă susţinută de preotul de caritate din Botoşani, Daniel Dascălu. Pentru a doua zi sunt programate trei ateliere de lucru în care vor fi discutate aspecte din Sfânta Liturghie, seara va fi o proiecţie de film şi program liber.

Întâlniri pentru cunoașterea spiritualității

Miercuri 4 februarie, va începe cu Liturghia Catehetică oficiată în Paraclisul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob”, în care vor exista momente de explicaţie a slujbei, preotul Ciprian Onea din Parohia Loturile lui Enescu va explica momentul în care se sfinţeşte pâine şi vinul pentru împărtăşanie. La masa de la cantina seminarului se vor discuta concluziile întâlnirilor. După amiază la Sala Teatrului, tinerii participanţi sunt invitaţi la un moment artistic.
În jur de 35 de membrii activi ai ATOR Dorohoi participă în timpul anului la activităţi cultural-artistice, liturgice, filantropice.
„Astfel de întâlniri au loc periodic în zona Moldovei pentru cunoaşterea spiritualităţii creştine, pentru cei care doresc să-şi facă prieteni într-un cadru mai deosebit, fiind un mod de aş petrece adolescenţa” a menţionat preotul Ionuţ Apetrei.
(M.A)
CITEȘTE:
 Lecție de viață dată de-un preot din Botoșani: Vrea să le ofere o casă micuților salvați de la avort