Timp de ȘASE ore nimeni nu a știut nimic despre un copil 

Un apel la 112 semnala faptul că un copil a dispărut fără urmă de la domiciliu. Se întâmpla într-una din zilele săptămânii trecută. 

 

Ofițerul de Serviciu din cadrul Poliției Municipiului Botoșani a solicitat sprijin patrulelor de Poliție Locală pentru căutarea unei persoane dispărute de la domiciliu. 

 

Apelantul 112 a relatat faptul că numitul B. Robert a dispărut de la domiciliul situat pe strada I.L. Caragiale în jurul orei 12 : 00. 

 

În urma căutărilor efectuate o patrulă a Poliției Locale a identificat minorul, în jurul orei 18: 20 pe strada Dimitrie Negreanu în dreptul Bisericii Armenești, ulterior a fost condus la sediul IPJ Botoșani unde a fost predat pe bază de proces verbal părinților respectiv organelor de poliție.