Te Deum în faţa a 1.000 de oameni: Dumnezeu ne-a dat pământul România şi în faţa Lui răspundem pentru apărarea sa - VIDEO

După ce „Fetele de la Botoşani” au cântat „Deşteaptă-te, române”, un sobor de preoţi condus de protopopul Lucian Leonte a săvârşit un Te Deum. Slujba s-a terminat cu o scurtă predică.

 

… Pornită de la afirmaţia părintelui Iustin Pârvu: „Neamul este legătura celor din trecut cu cei din prezent şi cu cei din viitor”.


„Pământul pe care Dumnezeu l-a dat neamului nostru se numeşte România. Dumnezeu ni l-a dat şi în faţa Lui răspundem pentru apărarea lui, pentru înnobilarea şi înălţarea lui. Familia oricărui român autentic este cuibul în care străluceşte azi sărbătoarea naţiunii noastre. Cel mai sfânt cuib! Fiecare familie şi întregul nostru neam valorează cât a înţeles şi cât trăieşte din Sfânta Evanghelie în Sfânta Biserică. Iată valoarea spirituală din care vin şi valorile materiale! Dumnezeu să ocrotească România, Dumnezeu să-i binecuvânteze pe români ca o floare aleasă în buchetul naţiunilor lumii”,


Lucian Leonte, părinte protopop.


Acesta a îndemnat cei aproximativ 1.000 de oameni prezenţi la ceremonialul din Centrul Istoric să se roage zi de zi pentru ţară, iar la final a urat: „la mulţi ani drag popor român de ieri, de astăzi şi de mâine!”