Au FURAT ca-n codru: CUM a umflat E.ON facturile la energie

Operatorul de energie E.ON România a majorat fictiv și în rânduri repetate prețurile practicate, atât la consumatorii casnici, cât și la cei economici.

 

Proceduri de majorare ilegală

Desi procedurile de majorare au fost ilegale, ANRE a aprobat majorarile tarifare fara sa tina cont de abuzurile companiei .Taxele si facturarile ascunse in facturile la energie au facut ca clientii E.ON sa dea o mare parte din venituri numai pentru energia consumata.

 

Controalele efectuate de Curtea de Conturi in activitatea operatorului de energie au aratat cum facturile au fost practic dublate in doar cativa ani
 

In ultimii ani, clientii E.ON Romania, din Iasi, dar si din intreaga tara, precum si majoritatea consumatorilor de energie electrica au fost supusi unor majorari abuzive si repetate la facturile de energie, ceea ce a dus la o crestere efectiva de la 438,1lei/MWh la 584,1 lei/MWh, ceea ce inseamna o majorare cu 146 lei/MWh (33,32 la suta) în cazul consumatorilor casnici; si de la 396,88 lei/MWh la 482,63 lei/MWh, respectiv cu 85,75 lei/MWh (21,7 la suta), în cazul consumatorilor non-casnici.

 

Aceasta majorare se datoreaza in principal cresterii abuzive a nivelului taxelor/contributiilor (certificate verzi, cogenerare, acciza) incluse în pretul de vânzare, elemente care au înregistrat cresteri în aceasta perioada, în valoare absoluta de la 81,62 lei/MWh, la 172,09 lei/MWh, respectiv cu 90,83 lei/MWh, ceea ce inseamna de 2,1 ori în cazul consumatorilor casnici si de la 72,45 lei/MWh la 148,35 lei/MWh, respectiv cu 75,9 lei/MWh, de peste 2 ori în cazul consumatorilor non-casnici. 
 

Nivelul crescut al taxelor si contributiilor incluse în pretul de vânzare a fost influentat în mod direct de majorarea urmatoarelor elemente: introducerea, din anul 2011, a contributiei pentru cogenerarea de înalta eficienta, care a fost initial stabilita la valoarea de 12,09 lei/MWh – 13,46 lei/MWh, iar ulterior a crescut în anul 2013 pâna la valoarea medie de 23 lei/MWh, pentru ca în semestru I din 2014 sa ajunga la valoarea de 18,95 lei/MWh; includerea în pretul de vânzare a energiei electrice a contravalorii certificatelor verzi, element ce a înregistrat o crestere de peste 11,2 ori în perioada 2010-2013, de la 3,55 lei/MWh în anul 2010, la 40,04 lei/MWh în anul urmator. 
 

"Metodologiile de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distributie si transport a energiei electrice, aprobate de ANRE prin Ordinul nr. 39/2007 (ulterior prin Ordinul nr. 72/2013) si Ordinul nr. 60/2007 (ulterior prin Ordinul nr. 53/2013) au fost emise în alte conditii decât cele prevazute la art. 76 (1) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, si din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice si a gazelor naturale, respectiv fara a fi stabilita o cota de profit a operatorilor economici. Acest fapt a condus la obtinerea, în anul 2013, de catre operatorii principali de distributie, a unor rate ale profitului (din activitatea de distributie), care în majoritatea cazurilor s-au situat între 15% - 25%", se precizeaza intr-un raport realizat in urma controalelor efectuate de Curtea de Conturi.
 

Facturi umflate

Desi operatorul s-a obligat sa plateasca taxele, acestea au fost transferate in facturi
 

Suplimentar, fata de taxele/contributiile mentionate anterior, au fost introduse alte doua taxe, în mod indirect, prin intermediul tarifelor pentru serviciul de distributie si transport a energiei electrice, respectiv: Impozitul pe monopolul natural din sectorul energiei electrice, impozit ce este datorat de operatorii de transport si de distributie a energiei. Valoarea acestui impozit a fost determinata prin aplicarea unei valori cuprinse între 0,1 lei - 0,85 lei pentru fiecare MWh de energie transportat/distribuit prin retelele operatorilor. 
 

Nivelul impozitului stabilit pentru operatorii principali de distributie a fost în primul an de 27.988.276 lei si apoi a crescut la 30.406.070 lei, reprezentând 0,57 procente - 0,64 procente din tariful aferent serviciului de distributie, iar la nivelul operatorului de transport a fost 0,7 la suta - 0,74 la suta din tariful aferent serviciului de transport.

"S-a remarcat faptul ca, desi în Nota de fundamentare ce a stat la baza emiterii Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 5/2013 s-a precizat faptul ca, companiile de distributie si transport au situatii financiare solide si pot suporta impunerea unui astfel de impozit, totusi la stabilirea tarifelor de catre ANRE, nu s-a tinut seama de intentia legiuitorului, costurile aferente acestui impozit fiind incluse în tarifele suportate de consumatorii finali", mai arata Curtea de Conturi a Romaniei.

In cazul operatorului de transport, profitul brut obtinut din activitatea de transport a fost intre 24,5 la suta si 33,74 la suta anual. 
 

Lucrari si servicii la supra-preturi, platite de consumatori
 

Un aspect deosebit de important care trebuia avut în vedere de ANRE la stabilirea tarifelor se refera la înregistrarea unor cheltuieli de catre E.ON (distributie, transport, furnizare), efectuate în conditii neconcurentiale si netransparente, respectiv cheltuieli efectuate în baza unor contracte de achizitie încheiate cu partile afiliate, adica cu parteneri si firme din acelasi grup. 

 

Din verificarile efectuate de Curtea de Conturi au fost constatate cazuri în care, serviciile contractate cu societati din cadrul grupului s-au efectuat la preturi superioare fata de cele practicate de alti operatori pentru lucrari similare, iar în alte cazuri aceste contracte au fost încheiate pentru achizitia de servicii (în domeniile: achizitii, economic, juridic, resurse umane, comercial, etc), precum si de consultanta de specialitate, în conditiile în care, în cadrul entitatii, functionau servicii/birouri cu personal de specialitate încadrat cu atributii corespunzatoare pentru desfasurarea activitatii, entitatea acceptând la plata astfel de servicii fara a avea la baza documente care sa certifice prestarea efectiva a acestora. 
 

"În ceea ce priveste procedura de achizitie utilizata pentru contractarea de lucrari si servicii de la entitatile afiliate, prevalându-se de legislatia existenta, respectiv de prevederile OUG 34/2009, s-a constatat faptul ca, operatorii au încheiat contracte cu partile afiliate fie prin achizitie directa, fie prin negociere fara publicarea prealabila a unui anunt, fiind limitate cazurile în care s-a recurs la proceduri de achizitie concurentiale si transparente, respectiv licitatie", s-a mai descoperit in urma controlului realizat de Curtea de Conturi a Romaniei.

Sesizati abuzurile E.ON
 

Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Nimeni nu vrea sa raspunda la aceasta intrebare, dar este o sfidare atat la adresa iesenilor, cat si a tuturor cetatenilor acestei tari. Este inadmisibil cum o companie germana te umileste in propria ta tara, refuza sa dea explicatii pentru miile de intreruperi ale curentului electric si te obliga sa stai la cozi, ore in sir, doar pentru a face o sesizare, pe care oricum nu o ia nimeni in considerare.. (Sursa: Bzi)