Prezent la Balul Fermierilor din acest an, actualul președinte al Consiliului Județean Botoșani a vorbit despre puterea botoșănenilor care vine din pământ și apă.
Valeriu Iftime susține că pentru a întări această putere este nevoie de urmarea a două obiective, respectiv drumuri de exploatare agricolă și alimentare cu apă pentru animale precum și unirea fermierilor prin asocieri sub formă de cooperative.
Valeriu Iftime a fost întrebat cum se simte ca reprezentant al oamenilor. A răspuns că este nevoie de determinare și credință în Dumnezeu.
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
„Dacă facem ceva pentru oameni, este o imensă satisfacție. În momentul acesta îmi este greu să mă definesc cât sunt de bun pentru oameni. Sunt doar un om care a promis și sunt la momentul în care foarte mulți mă întreabă: când te apuci de lucru? De muncă. Ca și cum aș sta degeaba”
Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți a propus un parteneriat durabil cu Consiliul Județean care să fie cumva consemnat printr-un acord de parteneriat.