Șeful județului cu căciulă de miel: Vă spun ceva care nu vă place VIDEO

Președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime a ajuns la a VIII-a ediție a Balului Fermierilor care a fost organizat aseară la Botoșani, la restaurant Casa Lux. 

 

Valeriu Iftime a avut un discurs în care a vorbit despre responsabilitate și pasiune. 

Inclusiv pasiunea din agricultură, un domeniu de activitate care seamănă cu jocul la ruletă pentru că depinde în mare măsură de condițiile meteorologice. 

 

 

Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani

„Eu am văzut anul trecut un prieten care este aici în sală și care i-au dat lacrimile în luna iulie când a venit acea secetă extraordinară. Și când un lan de porumb aveai sentimentul că poate lua foc. Legătura asta cu pământul este extraordinară dar ceea ce trebuie să știm cu toții, și vă rog să mă înțelegeți. Ceea ce trebuie să știți cu toții este că sunteți niște oameni puternici”,

 

 

Puterea vine din faptul că județul este binecuvântat de suprafețele întinse de pământ dar și de luciu de apă. 

Valeriu Iftime a vorbit despre cei doi piloni importanți ai județului, cultura și agricultura.

 

Președintele Consiliului Județean a mai adus în discuție și cele 300.000 de hectare de teren arabil din județul Botoșani. 

 

 

Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani

„Avem pășuni și încă suntem în urmă la animale. Dar împreună, vă garantez asta, nimeni nu ne poate sta în cale dacă suntem împreună. Pasiunea voastră, responsabilitatea noastră poate să crească și să facă din Botoșani un pol de interes național. Nu spun vorbe goale. Am vorbit cu oameni care înțeleg despre ce vorbim, alimentația este de viitor”

 

 

Și nu în ultimul rând, Valeriu Iftime le-a transmis fermierilor un lucru care „nu le-a plăcut”. 

Momentul poate fi vizualizat la minutul 3:46 din materialul video de mai jos