Tânăr lovit de un Audi în apropierea unui club din Botoșani - FOTOGALERIE

 

Aproape de miezul nopţii de vineri, 17 august, un tânăr care se pornise la un club pentru a se distra a ajuns în schimb la spital, după ce a fost lovit de o maşină. El s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fiind luat din plin de un autoturism marca Audi.

Incidentul s-a petrecut pe Bulevardul Mihai Eminescu, lângă Casa Tineretului. Tânărul de 30 de ani se afla însoţit de un amic şi au ieşit dintre maşinile parcate pe lateralul străzii pentru a traversa. A fost lovit din plin de autovehiculul Audi condus de Paul D. de 27 de ani din municipiu care nu a mai putut face nimic pentru a evita impactul. Prietenul băiatului lovit a fost şi el lovit uşor însă a plecat de la locul incidentului. „Cauza principală pentru producerea accidentului a fost traversarea neregulamentară. Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, rezultatul etilotestului a fost negativ. Au fost două victime, una este la spital”, a declarat Gabriel Jora, din cadrul Biroului Rutier. Se pare că nici tânărul care a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral acut deschis nu consumase băuturi alcoolice. Circulaţia în zonă a fost restricţionată pentru aproximativ jumătate de oră. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.