Tânăr din Botoșani prins drogat la volan de polițiștii suceveni

 

Oamenii legii au deschis dosar penal.

 

Pe 1 iulie 2023, în jurul orei 17:28, un echipaj de poliție din cadrul  Poliţiei Municipiului Vatra Dornei – Compartimentul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier, pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei, județul Suceava, acționând în baza planului de acțiune pe linia combaterii conducerii sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, a oprit pentru control autoturismul condus de către un tânăr de 22 ani din comuna Albești, judeţul Botoșani.

 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

 

Întrucât existau suspiciuni cu privire la comportamentul acestuia, s-a procedat la testarea cu aparatul drugtest Drager, rezultatul testului fiind ,,Pozitiv” pentru substanța „Benzodiazepines”, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii substanțelor psihoactive.   

 

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală potrivit art. 336 alin. (2) din Codul penal, iar cercetările sunt efectuate de către Compartimentul Rutier Vatra Dornei.