Tânăr de 32 de ani mort într-un accident cu o autoutilitară la Răchiţi

 

Duminică seară, în jurul orei 21.40, în timp ce conducea autoutilitara TV pe drumul comunal din Răchiţi, Vasile D, de 38 ani, din comună, a pierdut controlul volanului la intersecţia cu DJ 296 A. Pe fondul neadaptării vitezei de deplasare, la efectuarea unui viraj la dreapta, nu a mai putut ţine direcţia de mers şi s-a răsturnat pe partea stângă a drumului.
Accidentul a fost fatal pentru Marian Ciprian M. de 32 de ani, pasager pe platforma autoutilitarei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Judeţean, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit poliţiştilor, drumul şi semnalizarea rutieră nu au influenţat producerea accidentului. În cauză se efectuează cercetări faţă de Vasile D. sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.