Ţâbuleac despre noua schimbare de vicepreşedinte : „Nu am nici o emoţie”

 

Consiliul Judeţean se va reuni în şedinţă ordinară în ultima zi a acestei luni. Deocamdată nu s-a iniţiat nici un proiect de hotărîre privind înlocuirea vicepreşedintelui Cristian Achiţei, anunţată din nou, săptămîna trecută, de liderii PSD Botoşani.
Forul de conducere al social-democraţilor l-a nominalizat deja pe consilierul judeţean Mihai Aroşoaie pentru ocuparea funcţiei menţionate, însă efectiv nu s-au demarat procedurile legale pentru ca schimbarea să poată avea loc. „Nu am nici o emoţie din punctul acesta de vedere. Să vedem întîi dacă se ajunge aici. Deja m-am obişnuit cu gîndul că în acest mandat nu pot să beneficiez de aportul vicepreşedinţilor”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. În opinia acestuia legislaţia în domeniu este una deficitară şi permite înlocuirea unui vicepreşedinte cu majoritatea simplă a consilierilor fără existenţa unei alte motivaţii decît cea politică. Pentru ca proiectul să poată fi dezbătut în şedinţa CJ de pe 28 februarie este necesară depunerea lui cu minim cinci zile înainte de data întrunirii. Şefii judeţeni ai PSD şi PNL trebuie să se întîlnească la finele acestei săptămîni pentru a discuta pe această temă.