Direcţia Naţională Anticorupţie l-ar fi ajutat indirect pe unul dintre liderii politici judeţeni să îşi păstreze funcţia. Lui Viorel Grigoraş, copreşedinte interimar al noului PNL Botoşani, nu i-a lipsit mult ca luna trecută să îşi piardă postul la doar trei luni de la câştigarea lui.
Parlamentarii din vechiul PNL Botoşani, sprijiniţi potrivit mai multor liberali de europarlamentarul Mihai Ţurcanu şi de fostul copreşedinte Florin Ţurcanu, ar fi făcut demersuri la conducerea centrală pentru schimbarea senatorului. Astfel, după ce liderii centrali şi-au anunţat din nou vizita la Botoşani pentru ziua de joi, 1 octombrie, gruparea anti Grigoraş ar fi demarat procedurile pentru convocarea unui Comitet Judeţean Executiv cu o zi înainte. Acesta ar fi urmat să se desfăşoare seara, când Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, s-ar fi aflat deja în Botoşani, iar cei doi ar fi trebuit să fie puşi cumva în faţa faptului împlinit şi să afle că asta îşi doreşte organizaţia, ca Viorel Grigoraş să fie demis. Cu o săptămână înainte de şedinţă DNA a descins însă la PNL Botoşani, iar peste o săptămână, chiar în ziua preconizatei şedinţe a liberalilor, Florin Ţurcanu a fost chemat la audieri de către procurorii anticorupţie, lucru care l-a determinat să părăsească PNL-ul. În aceste condiţii tabăra anti Grigoraş ar fi scăzut mult din intensitate, liderii naţionali ai PNL şi-au amânat acţiunile de la Botoşani şi au mers la Vaslui. Acolo au discutat şi problema conducerii filialei din nordul Moldovei şi au decis păstrarea în funcţie a lui Viorel Grigoraş. Tabăra care i se împotriveşte şi care îl susţine pe Verginel Gireadă pentru ocuparea funcţiei, pare însă să nu se fi liniştit, tot pe surse fiind dat un nou termen, de o lună, pentru schimbarea senatorului. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Alina Gorghiu şi Vasile Blaga NU mai vin la Botoşani, o tentativă de puci ar fi blocat vizita