Subprefectul Aneta Gireadă, pe picior de plecare: Așa cum ne numesc, așa ne înlocuiesc

Ultimele negocieri încheiate privitoare la funcțiile de conducere din prefecturile județelor o exclud din calcule pe Aneta Gireadă, cea care ocupă unul dintre posturile de subprefect.

 

Fostul primar al comunei Mihai Eminescu susține că a primit cu detașare ultimele vești și că în anumite segmente ale administrației publice, numirile și eliberările din funcții nu ar trebui să fie surprinzătoare.

 

„Dacă se vor face modificări, după cum bine știm cu toții la numirile în funcții, așa cum ne numesc, așa ne înlocuiesc și automat revenim la vechiul loc de muncă”,

Aneta Gireadă, subprefect

 

După eliberarea din funcție, va reveni pe postul pe care-l deține la Primăria Mihai Eminescu. De altfel, șefa din Prefectură susține că activitățile din primărie și instituția prefectului sunt aproape identice.

 

„Orice experiență la fiecare loc de muncă este un câștig, dar să știți că e oarecum o continuare a activității, pentru că vorbim tot despre administrație, tot despre sistemul public, relaționarea cu cetățenii, cumva a fost o continuare a activității”,

Aneta Gireadă, subprefect

 

Ca și concluzie, fosta primăriță spune că s-a ridicat la înălțimea funcției de subprefect pe care o deține de aproximativ nouă luni: „evident, altfel nu ai cum să practici o funcție, este firesc, normal, cu siguranță”.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store