Două afecțiuni foarte des întâlnite, pentru care ar trebui să mergi la medic

(P) Există boli foarte rare și există probleme de sănătate atât de comune încât foarte multe persoane nu mai merg la medic atunci când se confruntă cu ele, ceea ce este foarte greșit. Atunci când mergi la medic imediat, obții cel mai eficient tratament pentru că vei surprinde problema încă de la debut. Având în vedere faptul că nu trebuie să faci mari eforturi pentru a merge la medic, pentru că vei găsi unul care să te ajute în fiecare oraș, nu ar trebui să amâni vizitele la specialist.

 

Spre exemplu, timișorenii care înțeleg importanța vizitelor la medic pentru prevenție, merg la Profilaxia – clinica medicală din Timișoara unde găsesc medici din numeroase domenii, astfel încât să poată face mai multe examinări în același loc. Iată care sunt cele mai des întâlnite probleme de sănătate.


Dureri de cap


Toată lumea suferă ocazional o ușoară durere de cap, dar dacă ai dureri debilitante și/sau dureri de cap anormal de frecvente, este nevoie să găsești cauza pentru a găsi și tratamentul potrivit. Există nenumărate cauze ale durerilor de cap, care diferă la fiecare persoană, așa că va trebui să faci câteva analize pentru a găsi cauza durerii tale. Din fericire, majoritatea durerilor de cap sunt dureri de cap primare, nu rezultatul unor afecțiuni medicale subiacente. Cele mai comune trei tipuri sunt cluster, tip tensiune și migrenă.


O cefalee cluster afectează un punct specific al capului, adesea ochiul, și este caracterizată de durere ascuțită, penetrantă. Migrenele și durerile de cap de tip tensional sunt mult mai frecvente. Durerile de cap generate de musculatura tensionată sunt ceva mai speciale, deoarece durerea nu este cauzată doar de stres, ci și de o postură proastă, depresie și chiar de activitatea sexuală. De fapt, studiile recente au arătat o legătură între nivelurile scăzute de serotonină și așa-numitele dureri de cap generate de tensionare.


Cauza unei dureri de cap este adesea evazivă. Deși poate părea că te doare capul fără motiv, există întotdeauna o explicație pentru durere. Pentru a afla cauza durerilor de cap, tine un jurnal. Notează data și ora la care începe și se oprește fiecare durere de cap, locația durerii, natura și severitatea durerii și orice factori care par să declanșeze durerile de cap (alimente, stres, ciclu menstrual, medicamente etc.). Ulterior, spune medicului tău aceste simptome și elemente specifice, pentru a-l ajuta să îți dea un tratament sau să îți recomande anumite analize.


Mononucleoză


Mononucleoza este o boală cauzată de virusul Epstein-Barr (EBV), care se răspândește prin saliva. Cel mai cunoscut simptom  este oboseala extremă, forțând persoana infectată să doarmă frecvent. Dacă ai o astfel de oboseală extremă însoțită de alte simptome, cum ar fi umflarea glandelor limfatice și a splinei, durere în gât, febră, pierderea poftei de mâncare și dureri musculare, este bine să faci un test. Testul va identifica prezența anticorpilor produși de celulele albe din sânge. Mulți oameni infectați cu acest virus nu se îmbolnăvesc sau au simptome atât de ușoare încât nu știu că au. EBV este de obicei în organism cu 30-50 de zile înainte ca o persoană infectată să dezvolte simptome. În mod surprinzător, 80-95% dintre adulții din SUA au fost infectați până la 40 de ani, dar doar aproximativ 20% știu că au avut mono. Pentru România nu avem statistici.


Tratament


EVB este un virus, deci antibioticele nu vor ajuta. Asigură-te că te odihnești bine, consumi alimente sănătoase, eviți alcoolul (deoarece ficatul  poate fi inflamat și alcoolul slăbește răspunsul imun), bea multe lichide, ia aspirină sau un înlocuitor al aspirinei pentru a reduce durerea și febra, fă gargară cu apă sărată pentru a ușura durere în gât și evită activitățile intense. Deoarece splina poate fi umflată, este important să nu practici sporturi de contact care ar putea să îți pună splina în pericol. Revenirea la activitatea normală prea repede crește șansele de recidivă.


Poate fi dificil să eviți o persoană care suferă de mononucleoză. Deoarece perioada de incubație este atât de lungă, o persoană poate fi contagioasă cu 1-2 luni înainte de a prezenta orice simptom, iar unele persoane nu prezintă deloc simptome. Chiar și după ce semnele de mononuceloză au dispărut, persoana poate produce în continuare virusul. Un sistem imunitar puternic, menținut printr-o dietă sănătoasă, exerciții fizice și un somn adecvat, te poate ajuta să nu te îmbolnăvești. Din fericire, mononucleoza nu este foarte contagioasă și, de obicei, se transmite doar prin contact intim, cum ar fi sărutul.