Strigătul unei mame cu copil cu autism: Îmi tremură inimaVIDEO 

Este strigătul unei mame cu un copil cu copilărie furată de afecțiunea cu care a fost diagnosticat. 

O mamă pentru care disperarea a devenit un reper zilnic. 

 

Maricica Maftean a fost la protestul organizat în Piața Revoluției, alături de colegi care sunt asistenți personali și au în grijă o persoană cu dizabilități. 

 

Cărora le-a mulțumit pentru că au ieșit în stradă. 

 

Maricica Maftean, președinte Consiliul Director Asociația Părinților Copiilor cu Autism

„Cum întreaga țară astăzi a ieșit în stradă...doamna ministră, știți că noi avem copii de crescut? Știți că noi copiii nu i-am dat la stat? Știți cu ce ne confruntăm noi, zi de zi? Îmi tremură inima, cred că și dumneavoastră la fel. Să fim ascultați, dragi colegi. Să ne cerem drepturile care ni se cuvin. Nu este corect ca numai noi, asistenții personali să fim scoși din grila de salarizare. Noi nu ne-am dat copiii la stat. Noi vrem să îi avem alături de noi. Să ne spunem oful de fiecare dată când avem o problemă. Să nu stăm, să nu tăcem, să ieșim în stradă și să țipăm cât putem de tare, că e dreptul nostru”,

 

 

În jur de 7.000 de persoane cu dizabilități trăiesc în județul Botoșani. 

 

0

de copii cu autism are în grijă asociația reprezentată de Maricica Maftean.