Stelian Aivăncesei este din nou şef la Spitalul Mavromati

 

După ce a obţinut pentru a cincea oară repunerea pe funcţie în cadrul Spitalului Judeţean Mavromati în urma unei decizii dată de instanţa de judecată, Stelian Aivăncesei şi-a reînceput activitatea pe funcţia de şef serviciu RUNOS de la data de 1 aprilie a acestui an.

Conducerea unităţii spitaliceşti a solicitat deja printr-o adresă emisă către Consiliul Judeţean în vederea modificării structurii organizatorice de personal care să permită reangajarea lui Stelian Mavromati. „Am solicitat modificarea structurii organizatorice pentru ca să apară postul de şef serviciu RUNOS. Serviciul a fost reorganizat şi a fost spart în trei, birou resurse umane, birou organizare şi birou salarizare. Dumnealui este şef serviciu RUNOS, peste toate cele trei birouri”, a declarat Ioan Asaftei, director de îngrijiri Spitalul Judeţean Mavromati. De asemenea, unitatea trebuie să îi achite acestuia şi drepturile salariale aferente perioadei cât a durat procesul, adică din aprilie 2012 şi până la data reîncadrării pe post.
CITEŞTE:
 Concediere cu repetiţie la Mavromati ruptă a cincea oară: Gata cu abuzurile!