CJ-ul a câştigat în instanţă 10 miliarde dintr-o corecţie financiară

 

Consiliul Judeţean Botoşani trebuie să primească de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) 1,05 milioane de lei în urma unei hotărâri adoptate de Curtea de Apel Suceava. CJ Botoşani a contestat în instanţă corecţia financiară care îi fusese aplicată de Direcţia Generală – AM POS Mediu din cadrul MMSD.
groapa de gunoi corectie CJ Botosani
Magistraţii suceveni au dispus anularea deciziei ministerului din 22 iunie 2012, precum şi nota de constatare a neregulilor. Acestea fuseseră aplicate la achiziția contractului de lucrări “Construirea Centrului Intergrat de Management al Deșeurilor în Stăuceni”. Investiţia face parte din “Sistemul de Management Integrat al deşeurilor în Judeţul Botoşani”, program european a cărui contract, în valoare de circa 30 milioane euro, a fost semnat în noiembrie 2010 de fostul preşedinte al CJ Botoşani, Mihai Ţâbuleac, şi fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely.
CITEȘTE ȘI:
 Ţurcanu face publice corecţiile financiare uriaşe de la CJ