(P) De curând, botoșănenii care caută un salon pentru cea mai importantă noapte a vieții, au la dispoziție o nouă locație. Într-un decor de vis, străjuit de codrii Baisei, s-a amenajat ”Stejarul Events”.
Povestea Cabanei Stejarul a pornit tocmai în 1971 și la patru decenii de la construire avea nevoie de un refresh.
De o altă față, de un alt interior, totul în consonanță cu noile tendințe din piața găzduirii de evenimente.
Astfel că, prin investiții masive făcute de proprietarii care au preluat imobilul în urmă cu aproape zece ani, s-au pus bazele la ”Stejarul Events”, un salon ideal pentru organizarea unei nunți, cu o capacitate pe măsură.
”Dincolo de atmosfera românească, restaurantul Stejarul a cucerit mai multe segmente de consumatori, el fiind unul dintre cele mai apreciate restaurante. Acesta a revenit într-o nouă formă și un nou design, creând o atmosferă de basm pentru orice eveniment important din viața voastră: nunți, botezuri, zile de naștere etc. Va așteptam să trăiți clipe de neuitat alături de noi”, este mesajul reprezentanților companiei care administrează salonul de evenimente.
După cum o spun chiar și aceștia, ”Stejarul Events” nu este doar o casă de basm pentru petrecerile de după cununia civilă și religioasă.
Beneficiind de cadrul natural de excepție și de o parcare generoasă, salonul poate reprezenta locația perfectă pentru un botez, un banchet, o onomastică și orice alt moment important din viața dumneavoastră.
Și totul este întregit de personalul în care experiența oamenilor care se ocupă de-o viață de astfel de evenimente se îmbină cu entuziasmul celor tineri.
Pentru o rezervare nici nu este nevoie să vă deplasați până în localitatea Baisa pentru că o puteți face și online pe Stejarulevents.com. Pagina web oficială a salonului dispune de un modul special prin care puteți face acest lucru. Trebuie doar să completați un formular, să selectați data la care doriți să aibă loc evenimentul și să îl descrieți în câteva cuvinte pentru ca managerul de aici să pregătească exact petrecerea pe care o doriți.
Sigur că, pentru orice întrebări puteți apela și 0746.737.907, dar vă puteți și deplasa 10 kilometri pe drumul național Botoșani – Suceava pentru a descoperi și singuri noul Stejarul. Mai ales că, așa cum povestesc proprietarii, ”iubim mâncarea, adorăm cafeaua si avem o pasiune pentru vinuri așa că vă așteptăm și pe voi sa veniți la noi și sa ne spuneți părerea voastră”.