Stadion de 32 de milioane de euro! S-a obținut și ultimul aviz, primarul pleacă la CNI cu șefa CJ și ministrul ca să depună proiectul – VIDEO

Primăria Botoșani a obținut și ultimul act necesar finalizării Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru construcția noului stadion ”Municipal”. Săptămâna aceasta, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) a eliberat avizul pentru DALI și pe 11 aprilie edilul șef va pleca la București pentru a-l depune la Compania Națională de Investiții (CNI).

 

12.000 de locuri


Primarul va fi însoțit la CNI de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici și de ministrul Muncii, Marius Budăi și susține că are și sprijinul ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, care anul trecut când a vizitat Botoșaniul s-a deplasat pe ”Municipal” și a promis că va susține finanțarea acestui proiect.


Cosmin Andrei a făcut publice și câteva informații din DALI.


”Cele 12.000 de locuri care sunt în documentația DALI sunt toate acoperite, ca să nu mai vorbim de toată arhitectura modernă a stadionului, care este pe aceeași linie a marilor arene europene, chiar copiază unele care sunt celebre din punct de vedere arhitectural”,


Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.

 

Poate se mută un stâlp de nocturnă


De asemenea, s-ar putea decide mutarea unui stâlp din actuala instalație de nocturnă.


”Altfel nu poate fi construit acest stadion pentru că într-o simulare a luminozității pe suprafața de joc, apropiind tribunele de gazon ar trebui mutat un stâlp sau, dacă specialiștii spun, prin reorientarea lămpilor de pe stâlp care sunt mobile și pot fi redirecționate astfel încât s-ar putea să nu trebuiască să mutăm, dar vor trebui să facă simulări. Dar dacă trebuie să mutăm un stâlp nu este nici o tragedie, alții mută case sau biserici pe roți ca să facă investiții”,


Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.


Următorul pas după depunerea proiectului este și cel mai important: alocarea de către CNI, care are în organigramă un departament pentru promovarea investițiilor în sport și infrastructură sanitară, a finanțării necesare acestui proiect.

 

stadionul municipal botosani DALI

 

160 de milioane de lei,


echivalentul a 32,4 milioane de euro, este valoarea reieșită din DALI pentru construcția unui nou stadion, însă din proiectul tehnic poate rezulta o valoare mai mică sau mai mare


”Sunt optimist că vom obține finanțare motivat de faptul că alte stadioane au primit fără să aibă echipă în Liga 1. Și noi avem argumente în plus”,


Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.


Pentru acordarea finanțării este necesară semnarea unui ordin de ministru, iar primarul a recunoscut că este necesar și un acord politic pentru o investiție de o asemenea anvergură.