Managerul Filarmonicii Botoșani și-a dezvăluit visul la Antena 1: Nu au întâlnit pe cineva care să le schimbe viața - FOTOGALERIE

Mărturisiri în exclusivitate ale prim trompetistului Mirel Manea despre concertul susținut la Burj Al-Arab în fața unor invitați de soi la postul de televiziune Antena 1.

 

În studioul ”Observatorului” după concertul cu Filarmonica în Dubai

 

O parte din Orchestra Filarmonicii din Botoșani, condusă de prim trompetistul Mirel Manea, a stârnit ropote de aplauze și admirația familiei regale din Dubai, într-un concert susținut la Burj Al-Arab.

 

În urma concertului pe care l-a susținut în fața prinților și prințeselor din Dubai, artistul a fost invitat la Antena 1, unde a fost însoțit de impresarul artistic Liviu Sorinel, pentru a împărtăși publicului român experiența extraordinară pe care a trăit-o acolo.

 

 „De curând m-am reîntors de la Dubai, unde, alături de colegii mei de la Filarmonica «George Enescu» Botoșani am performat, am cântat în fața familiei regale, la Burj Al-Arab. A fost o gală ce a avut ca scop strângerea de fonduri pentru fundațiile umanitare și, evident, nu pot descrie emoția, trăirile pe care le-am avut acolo.”

Mirel Manea, manager Filarmonica „George Enescu”

 

Așa cum afirmă prezentatorii de la Antena 1, românii au strălucit între bogații lumii. Concertul Orchestrei de Cameră a Filarmonicii condusă de Mirel Manea, a stârnit aplauzele furtunoase ale prinților și prințeselor din Dubai.

 

Poveste din ”Cetatea Eternă”

 

Nu este nici pe departe primul succes răsunător pentru prim trompetistul Filarmonicii de Stat din Botoșani. Mirel este și singurul român care a obținut permisiunea autorităților italiene să cânte și să filmeze pe celebra scenă antică a Colosseumului.

 

 Mirel Manea a mai declarat și faptul că este al șaptelea artist din lume care a avut onoarea de a se afla pe scena Colosseumului, în condițiile în care nici Beyoncé nu a reușit această performanță.

 

„Eu sunt foarte mișcat și de titlul pe care îl am, acela de ambasador al artei și culturii la Vatican. Am cântat și în fața Papei Ioan al II-lea.”

 

Mirel Manea, manager Filarmonica „George Enescu”.

 

Beatles, Paul McCartney, Ray Charles, Andrea Bocelli și invitații săi, Biagio Antonacci sunt câteva dintre numele mari care au cântat la Colosseum de-a lungul timpului.

 

Prim trompetistul botoșănean mărturisește că înclinația către artă și divinitate l-au condus spre Colosseum.

 

 „Eu am frecvența iubirii, sufletul meu care este vertical către Dumnezeu și acest sunet al trompetei mele. Eu am ajuns să fiu cu trompeta mea de aur în  mijlocul arenei de la Colosseum. Cred că este momentul cel mai important artistic al carierei mele”,

 

Și un vis...

 

Întrebat dacă mai are încă vreun ideal neîndeplinit, distinsul Mirel Manea face următoarea destăinuire:

 

„Am un vis și, cum sunt deja obișnuit, toate visele mele devin realitate. Am acea dorință de a prezenta și de a realiza un material artistic cu oameni necunoscuți, copii necunoscuți, care sunt foarte talentați, dar nu au întâlnit pe cineva care să le schimbe viața.”

 

Mirel Manea a urcat pe cele mai frumoase scene ale lumii, dar, spune el, cel mai apreciat moment al carierei a fost recitalul de la Vatican.