Soț și soție din Dosarul Păcănele : Ea avocat, el polițist judecați pentru o petrecere de botez cu reducere

În ancheta care a vizat ramificațiile neregulilor jocurilor de noroc de la Botoșani, pe lângă inspectori ai instituției care monitorizează această ramură de activitate sau oameni de afaceri, au mai fost trimiși în judecată un polițist din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și soția lui, de profesie avocat.

 

Procurorii DNA Suceava au finalizat ancheta și l-au trimis în judecată pe Ionuț Stărică, ofițerul de poliție judiciară cu grad profesional de subcomisar în cadrul IPJ Botoşani – â  pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În luna iunie 2014, a  pretins  şi primit de la Ștefan Dănuță, administrator al Clubului -Restaurant Tex din Botoşani, foloase materiale ce nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle de serviciu ale cadrului MAI, respectiv reducerea la jumătate a cheltuielilor efectuate cu personalul restaurantului Tex, de la suma de 900 lei la suma de 450 lei, cu prilejul unui eveniment privat din data de 14 iunie 2014, organizat în localul.
În schimbul acestei reduceri, polițistul s-a implicat activ şi în afara cadrului deontologic şi procedural, în gestionarea unor reclamaţii formulate de patronul de la Tex în vederea obţinerii unor ordine de restricţie împotriva numitului Emanuel Horbovanu, personaj din lumea interlopă care îi provoca daune materiale omului de afaceri în localurile deţinute pe raza municipiului Botoşani (provocarea unor scandaluri soldate cu acte de violenţă şi distrugeri, pe fondul consumului de alcool) și în soluționarea favorabilă a unor dosare penale în care inculpatul era cercetat penal.

Soția sa, Aura Stărică, fostă Simion, avocat în cadrul Baroului Botoşani, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la luare de mită. Ea și-ar fi determinat soțul să intervină la omul de afaceri Ștefan Dănuță pentru a-i face reducere la o petrecere, în sensul reducerii cheltuielilor cu plata personalului ocazionate de organizarea unui botez la restaurantul TEX din municipiul Botoşani. Acesta a fost organizată de soţii PAVEL IULIAN şi PAVEL MIHAELA, finii de cununie ai inculpatei STĂRICĂ AURA şi persoane apropiate acesteia.