Pagubă URIAȘĂ adusă de ”regii păcănelelor” în bugetul statului: CE propun procurorii DNA

În comunicatul de presă trimis joi, 4 februarie 2016, procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava le propun magistraților Curții de Apel Suceava o serie de măsuri față de inculpații din dosarul păcănelelor. Iată mai jos care sunt:

 

-  Menţinerea măsurii arestului preventiv a inculpaților Ioan Teodorescu şi Costel Calistru; 

-  Menţinerea măsurii preventive a arestului la domiciliu în privinţa inculpatului Viorel Ștefan Dănuță;

-  Menţinerea măsurilor preventive a controlului judiciar în privinţa inculpaţilor Claudiu Bălăucă, BUDEANU PÂNZARIU DRAGOŞ CONSTANTIN, STĂRICĂ IONUŢ, STĂRICĂ AURA şi SPIRIDON SILVIU; 

-  Menţinerea măsurilor preventive luate față de inculpatele SC TRANS EXPRES SRL Botoșani, SC DV CONSULTING SRL Botoșani, SC PANAYOTISS SRL Botoșani, SC MARSESI SRL Neamț.- 

-  Menţinerea măsurilor asigurătorii a sechestrului instituite prin ordonanţele nr. 4/P/2015 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Suceava în privinţa inculpaţilor: TEODORESCU IOAN, CALISTRU COSTEL, DĂNUŢĂ ŞTEFAN VIOREL, SPIRIDON SILVIU, SC DV CONSULTING SRL Botoşani, SC TRANS EXPRES SRL Botoşani. Prejudiciul produs bugetului de stat, în maniera descrisă mai sus, se ridică la suma de 5.220.611,20 lei. În cauză DNA ST Suceava a beneficiat de sprijinul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii şi Departamentului de Informaţii şi Protecţia Internă, precum şi de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Suceava, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul de presă trimis de DNA Suceava.