În urma evenimentului rutier, polițiștii au efectuat verificări, descoperind câteva nereguli cu privire la șoferul autoturismului implicat în accident.
Duminică, 21 iulie 2024, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier fost sesizați, prin apel 112, de către o unitate spitalicească, unde s-a prezentat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Lunca și un minor de 15 ani, din municipiul Botoșani, care au declarat că au fost victimele unui accident rutier.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că , în noaptea de 20 iulie 2024, tânărul de 23 de ani, din comuna Lunca, în timp ce se deplasa cu autoturismul, pe drumul comunal DC40, în localitatea Zlătunoaia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, moment în care impactează, o zona acoperită cu vegetație, înafara părții carosabile, ulterior conducătorul autoturismului și pasagerul părăsind locul accidentului.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a tânărului de 23 de ani, și a pasagerului din dreapta, aceștia prezentându-se la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, în această dimineață.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul, de 23 de ani, avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuare sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.