ŞOC : Urător din Botoşani împuşcat în capitală

 

Un bărbat care făcea parte dintr-o trupă de colindători sosită în Bucureşti din Botoşani ar fi fost împuşcat joi dimineaţă în capitală, conform relatărilor echipajului de pe ambulanţa care a răspuns, ieri dimineaţă, la apelul de urgenţă 112.
Potrivit Antena 3, se pare că locatarul unui bloc a fost deranjat de zgomotul produs de aceştia şi a tras asupra unuia dintre colindători, cel care purta blana de urs. Conform declaraţiilor pe care le-a dat poliţiştilor, colindătorul, rănit superficial, a simţit o furnicătură la gleznă şi apoi a observat că sângerează uşor. Echipajul de pe ambulanţă i-a acoperit rana cu un plasture, fiind vorba de o leziune superficială. Incidentul s-a produs pe bulevardul Libertăţii, iar poliţiştii secţiei 17 fac cercetări în legătură cu ce s-a întâmplat.
„Deodată am auzit o pocnitură şi am simţit că mi-a amorţit piciorul”
Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, a declarat că din primele verificări nu se conturează faptul că a existat o împuşcătură, însă poliţiştii continuă cercetările. Ionuţ, tânărul care a fi fost împuşcat în timp ce colinda a declarat că nu va depune plângere împotriva agresorului. El a povestit în faţa camerelor de luat vederi cum s-ar fi întâmplat incidentul. "Dansam îmbrăcat în piele de urs împreună cu un coleg de-al meu, când deodată am auzit o pocnitură şi am simţit că mi-a amorţit piciorul şi nu mai puteam să îl mişc. Iniţial am crezut că m-am curentat", a declarat acesta pentru un post de televiziune. Mai mult, a spus că "rănitura e minoră" şi că nu va depune plângere, pentru că "spiritul Crăciunului trebuie să ne cuprinsă pe toţi": "mai bine să-i pară lui (nr. posibilului agresor) rău de ce a făcut".